CAPITOLUL II – Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri
ART. 455 – Reguli generale
(1) Orice persoana care are In proprietate o cladire situata In România datoreaza anual impozit pentru acea cladire, exceptând cazul In care In prezentul titlu se prevede diferit.
(2) Pentru cladirile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, Inchiriate, date In administrare ori In folosinta, dupa caz, oricaror entitati, altele decât cele de drept public, se stabileste taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, In conditii similare impozitului pe cladiri.
(3) Impozitul prevazut la alin. (1), denumit In continuare impozit pe cladiri , precum si taxa pe cladiri prevazuta la alin. (2) se datoreaza catre bugetul local al comunei, al orasului sau al municipiului In care este amplasata cladirea. In cazul municipiului Bucuresti, impozitul si taxa pe cladiri se datoreaza catre bugetul local al sectorului In care este amplasata cladirea.
(4) Taxa pe cladiri se stabileste proportional cu perioada pentru care este constituit dreptul de concesiune, Inchiriere, administrare ori folosinta.
(5) Pe perioada In care pentru o cladire se plateste taxa pe cladiri, nu se datoreaza impozitul pe cladiri.
(6) In cazul In care o cladire se afla In proprietatea comuna a doua sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai cladirii datoreaza impozitul pentru spatiile situate In partea din cladire aflata In proprietatea sa. In cazul In care nu se pot stabili partile individuale ale proprietarilor In comun, fiecare proprietar In comun datoreaza o parte egala din impozitul pentru cladirea respectiva.
ART. 457 – Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
ART. 460 – Calculul impozitului/taxei pe clădirile deţinute de persoanele juridice
ART. 461 – Declararea, dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor